Nu există deja zi fără să vedem o ştire despre coronavirus, deşi lumea uită că lucrurile au început să arate bine în China, unde nu se mai raportează noi îmbolnăviri. Ei bine, se lucrează totuşi intens la un vaccin, iar compania biotech Moderna are deja unul gata şi a anunţat că e gata pentru testele pe oameni.
La ultima verificare auzisem că suntem la 18 luni distanţă de un vaccin viabil şi că medicamentele care ţin SIDA sub control ar ajuta bolnavii. Acum descoperim că fiole cu formula de vaccin au fost trimiste la Institutul Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase din SUA pentru studiu. Primele teste clinice pe pacienţi încep spre final de aprilie, iar 45 de voluntari vor fi selectaţi. Rezultatele vor sosi în iulie sau august. mRNA-1273 este un vaccin de tip mRNA împotriva lui Covid-19.
Din ce am înţeles eu din limbajul ştiinţific implică o formă stabilizata de proteină Spike(S) în faza de prefuziune. A fost realizată de Moderna alături de NIAID, iar proteina S complexă este necesară pentru fuziunea membranelor celulare în gazdă. A fost deja utilizat ceva similar la epidemiile SARS şi MERS de acum câţiva ani. Moderna a reuşit să dezvolte acest vaccin la 42 de zile după ce a obţinut secvenţa genetică a virusului. Problema e ca şi dacă totul merge bine şi testele au succes, urmează uriaşa birocraţie a aprobărilor guvernamentele şi testelor la scară largă, plus legislaţie care ar împinge totul în urmă cu luni bune.
Uriaşii farma Johnson & Johnson şi GlaxoSmithKline lucrează la rândul lor la vaccinuri similare, dar şi guvernele din toată lumea. Între timp nu există leac sau antidot la această boală, deşi mai nou medicamentul remdesivir de la Gilead a arătat rezultate bune pe câţiva pacienţi.