Fidelio X3, noile căști Philips create pentru audiofili vor sosi din iunie în România

0
1341
Fidelio X3

Prin intermediul unui comunicat de presă cei de la Philips anunță astăzi disponibilitatea căștilor Fidelio X3 pe plan local – model creat special pentru audiofili și prezentat oficial luna trecută. Este cel mai nou entry din seria Fidelio și cea mai recentă versiune a căștilor de tip „open-back”, apreciate atât de audiofili, cât și de artiști datorită fidelității audio.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Din datele comunicate de către producător aflăm că experiența Fidelio este construită în jurul unor produse de calitate și este axată pe trei piloni: calitatea sunetului, calitatea design-ului și experiența de utilizare. Fidelio X3 este vârful de gamă și ni se promite o îmbinare armonioasă a fidelității audio cu basul generos și o gamă medie caldă.

Fidelio X3

Focusul este un sunet de impact ce separă instrumentele de voci. Notele înalte sunt curate, detaliate și au o extensie deosebită. Avem astfel ca rezultate un sunet spațios, muzica părând să se extindă dincolo de limitele căștilor. Se creează așadar o experiență unică și care oferă scara unui spectacol live.

Fidelio X3

Primim difuzoare din materiale polimerice cu mai multe straturi și umplute cu gel pentru o mai bună amortizare. Se oferă de asemenea magneți din neodim pentru o frecvență naturală extinsă și o reproducere spațială precisă. Căștile sunt pre-înclinate până la un unghi de 15 grade pentru a se potrivi cu forma naturală a urechii. Se asigura astfel că muzica este direcționată direct în canalul auditiv pentru o audiție imersivă.

Noile căști adoptă un finisaj premium și au o construcție ușoară din oțel satinat. Sunt acoperite cu piele Muirhead și bureți cu memorie pentru confort. Se ating niveluri de înaltă performanță printr-o lățime de bandă excepțională acredicată de HRA, de la 5hz la 40KHz. În pachet este inclus și un conector TRRS de 2,5 mm pentru o conexiune performantă la dispozitive audio Hi-Res.

Preț și disponibilitate

Căștile Philips Fidelio X3 vor ajunge din iunie pe piața din România. Prețul așteptat este de aproximativ 349 euro.