Dacă vi se păreau impresionante realizările rachetelor Falcon 9 de la SpaceX, staţi să vedeţi ce poate să facă o pereche de astfel de rachete. Falcon Heavy reprezintă o combinaţie de rachete de gen şi în sfârşit avem o perioadă pentru zborul inaugural: noiembrie.

Publicitate

Elon Musk, fondator şi CEO SpaceX a împărtăşit informaţia cu fanii şi urmăritorii săi via social network. Vestea vine pe fondul faptului că firma SpaceX a devenit a patra cea mai valoroasă companie tech privată din SUA, după o nouă rundă de finanţare. Pe lângă anunţul perioadei zborului, Musk a mai partajat şi imaginea pe care o vedeţi mai sus. Aceasta este o imagine concept cu decolarea rachetei.

Un Falcon Heavy foloseşte o combinaţie de rachetă Falcon 9, flancată de două boostere Falcon 9 pentru a duce în jur de 30 de tone de încărcătură în spaţiu, în orbita geostaţionară. SpaceX a prezentat deja o demonstraţie a lui Falcon Heavy realizată la un site de test din Texas cu ceva vreme în urmă. O lansare comercială va avea loc în 2018, dacă primele zboruri de test merg bine.

Trebuie spus totuşi că sunt şanse mici ca la primul zbor să se ajungă în orbită, iar Musk s-a declarat mulţumit şi dacă totul se încheie fără incident. Falcon Heavy reprezintă încă un pas în iniţiativa lui Elon Musk de a face din orbita Pământului o rută comercială masivă şi un punct de oprire pentru zborurile spre Marte.