SpaceX şi Boeing trimit misiuni cu echipaj în spaţiu pe final de an 2018

0
1015

SpaceX şi Boeing au început o întrecere aprigă, care îi implică şi pe cei de la NASA. Aceştia din urmă afirmă chiar că vom vedea zboruri de test până la finalul anului, culminând cu misiuni spaţiale cu echipaj uman.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

E vorba despre Commercial Crew Program al celor de la NASA, care „evoluează bine”, conform surselor din cadrul agenţiei spaţiale. Boeing şi SpaceX sunt companiile subcontractate pentru a se ocupa cu acele misiuni. Nici una dintre companii nu pare a avea supremaţia deocamdată, fiind foarte aproape ca evoluţie ambele. Ideea este de a stabili un serviciu de transport comercial în spaţiu şi a îl transforma în obişnuinţă.

Boeing are un zbor orbital fără echipaj programat pentru luna august a acestui an, în vreme ce SpaceX va realiza un zbor fără echipaj tot în august. Misiunea sa este direcţionată spre Staţia Spaţială Internaţională. Ulterior vom vedea şi misiuni cu echipaj, în noiembrie şi respectiv decembrie. NASA afirma că a aprobat designurile de navete/capsule propuse, CST-100 Starliner pentru Boeing şi Dragon 2 pentru SpaceX.

Sunt totuşi şanse ca misiunile să fie amânate pentru 2019, cum se întâmplă de obicei în acest domeniu. SpaceX şi al său Crew Dragon/ Dragon 2 vine în completarea capsulei Dragon, care a fost folosită pentru a livra încărcături spre Staţia Spaţială. Noul model este un vehicul cu 7 locuri şi are ferestre mari pentru ca echipajul să poată vedea clar ce se întâmplă în jur.