Aparent în Silicon Valley există o “cultură a eşecului”, care ar da naştere unor proiecte de succes. Am văzut cum Google sărbătorea eşecul la un moment dat, dar şi Microsoft şi Apple fac asta. SpaceX nu se abate de la regulă, deşi la ei fiind vorba de rachete, problema e ceva mai… explozivă. Avem un best of de eşecuri/explozii la aprindere, aterizare sau decolare a rachetelor Falcon mai jos.

Publicitate

Reţineţi că pentru a ajunge la stadiul actual al proiectului a fost nevoie de multe explozii şi eşecuri. SpaceX se pregăteşte de lansarea rachetelor Falcon Heavy, care alipesc 3 rachete Falcon 9 practic şi reprezintă un pas uriaş în evoluţia spre o modalitate mai accesibilă şi fiabilă de a ajunge în spaţiu. În acest moment compania este la borna de 16 rachete Falcon 9 aterizate cu succes.

A trecut ceva vreme de la ultimul eşec al companiei. Totuşi prin 2013-2014 “eşec” era cuvântul de ordine pentru misiunile de acest tip. Am văzut explozii la decolare, componente care au funcţionat prost, decolări amânate sau anulate din cauza unor explozii la mecanismele de la sol, dar şi pierdere a direcţiei şi picaje în ocean. Mai jos aveţi un clip postat chiar de către SpaceX care ne arată “cum să nu aduci la sol un orbital rocket booster”.

Explozii maiestuoase, bucăţi de fuselaj plutind în aer, mult fum gros şi probabil Elon Musk boscorodind ingineri în fundal, cam aşa se caracterizează colecţia de eşecuri. Una dintre cele mai recente situaţii de urgenţă este cea din ianuarie 2016, când unul dintre picioarele de aterizare a cedat. Şi în mai 2016 a apărut o problemă similară.

În iunie 2016 combustibilul a fost de vină, iar clipul se încheie cu o reuşită din decembrie 2015, cea mai importantă de până acum şi prima aterizare însemnată pentru companie.