NASA îşi continuă anunţurile în această săptămână şi după ce am aflat ce companii vor ajuta cu aselenizarea, azi descoperim şi că gigantul spaţial e deschis şi la alte colaborări private. Oficialii NASA au anunţat că agenţia spaţială va deschide părţi ale Staţiei Spaţiale Internaţionale spre businessuri comerciale.

Publicitate

Companiile private vor avea acces la secţiuni ale Staţiei, care nu erau disponibile până acum. E vorba despre filmări de pelicule de la Hollywood sau reclame, dar şi proiecte ceva mai serioase. NASA a propus privaţilor să trimită idei pentru habitate sau module care să fie adăugate la Staţia Spaţială Internaţională.

Acum corporaţiile şi firmele pot cumpăra timp pe Staţia Spaţială, pentru producţie, marketing şi testarea de produse. Îşi vor putea chiar trimite proprii astronauţi pe staţie din 2020 încolo. Preţurile sunt evident foarte mari. Rusia a fost mai deschisă până acum cu reclamele şi branding-ul pe ISS, dar şi pe al său Mir.

NASA se ferea de latura comercială până acum. Uriaşa agenţie are nevoie de 3-4 miliarde de dolari pe an pentru a opera ISS, iar acum ar putea strânge mai mulţi bani pentru proiecte şi misiuni viitoare. Una din ţinte este de a construi o staţie nouă lângă Lună, pentru a opera mai uşor misiunile de aselenizare. Iniţial Casa Albă îşi anunţa dorinţa de a opri finanţarea directă pentru ISS până în 2025, dar legislatorii au respins propunerea.

NASA s-a asigurat totuşi că are parteneri care să îi genereze venituri. Sunt şi restricţii: 5% din resursele Staţiei sunt pentru scopuri comerciale, iar doar 175 de kilograme pe an sunt acceptate ca încărcătură comercială. Echipajul NASA poate dedica doar 90 de ore activităţilor comerciale pe an.