Specificaţiile complete ale lui Xbox Series X sunt oficiale; Include stocare expandabilă SSD

0
1789

În vreme ce Sony rămâne tăcută cu privire la PlayStation 5, Microsoft continuă să ofere (sau scape) detalii despre viitoarea sa consolă flagship, Xbox Series X. Firma din Redmond a oferit detalii despre specificaţiile viitorului dispozitiv de gaming, care ar trebui să vină la iarnă.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

În colaborare cu Digital Foundry, MS a dezvăluit întreaga sa viziune pentru consolă, la capitolul hardware. Se pare că vom avea un procesor de 7 nm la interior, cel mai nou AMD Zen 2. Acesta este un CPU octa core tactat până la 3.8 GHz. Include şi un GPU bazat pe tehnologie Navi, un RDNA 2, care oferă 12 teraflops de putere de procesare grafică. Are 52 de unităţi computaţionale tactate la 1.825 GHz, alături de 16 GB RAM GDDR5 şi stocare SSD NVMe custom de 1 TB.

Noutatea faţă de ce ştiam deja e că stocarea este expandabilă prin expansion carduri SSD de 1 TB. Avem şi posibilitatea de a conecta un HDD extern via USB 3.2 apropo. Drive-ul optic Blu-ray 4K rămâne la posturi, iar performanţa promisă de MS este de a livra grafică 4K la 60 FPS, cu potenţial de până la 120 FPS chiar. Consola vine pe nuanţă negru mat şi măsoară 301 mm x 151 mm x 151 mm. Lăţimea de bandă a memoriei este de 10 GB @ 560 GB/s şi 6 GB @ 336 GB/s.

Având în vedere aceste dotări, ar trebui să ne aşteptăm la o îmbunătăţire dramatică a timpilor de încărcare. Microsoft a prezentat un demo al jocului State of Decay 2, care a redus timpul de încărcare cu 40 de secunde. Încă nu e clar cine produce acea stocare NVMe, dar aş paria pe Samsung, în vreme ce expansion card-ul de 1 TB extra este de la Seagate. Avem şi ray tracing şi DirecX Raytracing, pentru a îmbunătăţi modul în care luminile şi umbrele sunt procesate şi afişate.

Vom avea deci o iluminare mai realistă în jocuri. Secvenţele cinematice din Gears 5, care rulau la 30 FPS pe Xbox One X ajung la 60 FPS fără vreun frame pierdut pe noua consolă. Benchmarkurile făcute pe acest joc, dar şi pe altele de gen indică performanţe similare cu un PC cu placă grafică RTX 2080. Microsoft a declarat şi război conceptului de screen tearing şi input lag. Totul porneşte de la controller, acolo unde latenţa tipică de 8 ms a fost îmbunătăţită, astfel că datele inputului sunt transmise imediat înainte ca jocul să aibă nevoie de ele. Apăsările de buton au time stamp-uri şi sunt trimise spre joc imediat.

Aveţi extra detalii aici.