SpaceX va trimite astronauţi NASA în spaţiu peste câteva luni

0
1690
Illustration of the SpaceX Crew Dragon and Falcon 9 rocket during the company’s uncrewed In-Flight Abort Test for NASA’s Commercial Crew Program. This demonstration test of Crew Dragon’s launch escape capabilities is designed to provide valuable data toward NASA certifying SpaceX’s crew transportation system for carrying astronauts to and from the International Space Station.

După testul vital al unei situaţii de criză pentru capsula Crew Dragon, realizat în ultimele zile, SpaceX se simte încrezătoare în planurile de viitor. Elon Musk tocmai a anunţat că SpaceX va trimite astronauţi NASA către ISS în intervalul aprilie – iunie într-o misiune nouă. Misiunea se numeşte Demo-2 şi va duce echipajul pe Staţia Spaţială Internaţională.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Elon Musk a vorbit cu presa după testul realizat în weekend şi a declarat că echipamentele şi naveta aferente viitoarei misiuni vor fi gata până la finalul lunii februarie, dar nu mai târziu de martie. Iniţial NASA a dorit să trimită astronauţii în spaţiu timp de câteva săptămâni, dar acum planul este de a îi ţine pe Staţia Spaţială o perioadă pentru a realiza cercetări şi experimente. Astronauţii selectaţi pentru misiune sunt Bob Behnken şi Doug Hurley, care vor urca spre ISS cu nava SpaceX.

NASA are un contract de peste 3.1 miliarde cu SpaceX, unul adjudecat la licitaţie în 2014. Implică o serie de misiuni, care vor genera 55 de milioane de dolari pentru SpaceX pentru fiecare astronaut trimis în spaţiu. NASA e nevoită să lucreze cu companii private, după ce şi-a închis programul Space Shuttle în 2011. De atunci s-a bazat pe agenţii din alte ţări, ca Rusia spre exemplu pentru a îşi trimite astronauţii în spaţiu. Odată cu apariţia companiilor ca SpaceX, Virgin, Blue Origin nu mai e nevoie de colaborare cu ruşii.

Vreau să revin puţin la misiunea SpaceX din weekend pentru că este importantă: compania a distrus intenţionat una dintre rachetele sale, simulând un caz de urgenţă în care echipajul e nevoit să fugă de pe navă. Scopul era de a demonstra că acea capsulă cu echipaj, Dragon va scăpa neatinsă în cazul unei probleme majore. Racheta Falcon a decolat din Cape Cannaveral duminică, cu o serie de manechine în capsula Dragon ataşată, gata de testul de siguranţă.

După un minut de zbor supersonic, racheta a oprit propulsia pentru a simula o problemă şi a început secvenţa de anulare a misiunii. Dragon s-a separat de Falcon 9 şi s-a catapultat înapoi spre Pământ. Ulterior a deschis paraşutele şi a ajuns în Oceanul Atlantic. Testul de 9 minute a fost un succes.