
Samsung a anunțat două noi serii de carduri SD pentru profesioniști și creatorii de conținut – EVO Plus și PRO Plus.
Seria PRO Plus promite suport pentru înregistrare video 4K și fotografii în rafală pentru camere. Aceasta fiind mai capabilă față de cardurile din categoria EVO Plus.
În materie de performanță, modelele PRO Plus ne promit viteze de citire secvențiale de până la 100MB/s și viteze de scriere de până la 90MB/s (60 MB/s pentru versiunea de 32GB). Toată seria încadrându-se astfel în categoriile de viteză U3 și Clasa 10.
Cardurile din seria EVO Plus, menționează doar „viteze de transfer” de până la 100MB/s. Samsung nu menționează vitezele individuale de citire sau scriere. Variantele de 128GB și 256GB sunt încadrate în categoriile de viteză U3 și clasa 10, dar versiunile de 32, respectiv 64GB fac parte din categoria U1.
Ambele modele sunt oferite în capacități de până la 256 GB și ni se promite o rezistență sporită. Samsung declară că dispozitivele sunt:
- rezistente la apă (pentru adâncimi de până la 1m pentru 72 de ore);
- rezistente la temperatură (temperaturi de funcționare între -25° C și 85° C);
- rezistente la raze X (până la 100mGy);
- rezistente la forțele magnetice (până la 15.000 gauss);
- rezistente la șocuri mecanice (până la 1.500Gs);
- rezistente la cădere (până la 5m);
- rezistente la uzură.
Cardurile sunt disponibile la precomandă începând de astăzi în USA și vor fi livrate începând cu 19 octombrie. Însă, modelele PRO Plus de 32 GB și 64 GB, vor fi disponibile începând cu 8 noiembrie.
Linia PRO Plus începe de la 9,99 USD pentru 32 GB și urcă la 49,99 USD pentru 256 GB, în timp ce EVO Plus începe de la 6,99 USD și urcă până la 29,99 USD pentru aceleași capacități.