Samsung vrea să ducă serviciul său Samsung Connect la nivelul următor şi vrea să fie punctul central al casei inteligente în următorul deceniu. Compania şi-a expus viziunea în clipul de mai jos, în care vedem un copil controlând aspiratorul şi alte electrocasnice direct de pe frigiderul inteligent.

Publicitate

Evident toate aparţin brandului Samsung şi controlul se face prin atingere. Vedem şi un aparat de climatizare şi purificare a aerului în acţiune, dar şi maşina de spălat inteligentă, plină de LED-uri şi indicatoare. Samsung se axează pe zona Internet of Things de ceva vreme şi pregăteşte şi un difuzor inteligent propriu, ce va servi probabil ca hub pentru soluţiile smart home.

Între 8 septembrie şi 23 octombrie Samsung organizează o expoziţie având ca temă viziunea sa pentru casele inteligente ale viitorului. Totul are loc la Gwanju Design Biennale, o expoziţie internaţională de artă contemporană. Zeci de expozanţi din 30 de ţări participă în acest an. Segmentul dedicat celor la Samsung le permite vizitatorilor să vadă cum e casa viitorului şi prezintă modul în care electrocasnicele sunt interconectate prin cele mai noi soluţii IoT.

Frigiderul Family Hub leagă aparatele între ele, împreună cu aplicaţia Samsung Connect. Aceasta a fost prezentată şi la IFA 2017 şi este de fapt un sistem integrat de aplicaţii care controlează diferite electronice şi electrocasnice. O aplicaţie dedicată e prezentă şi pe Galaxy Note 8.