Raspberry Pi lansează modelul Zero 2 W; Cel mai nou mini computer costă doar 15 dolari

0
1123
Raspberry Pi Zero 2 W
Raspberry Pi lansează modelul Zero 2 W; Cel mai nou mini computer costă doar 15 dolari

Raspberry Pi este o companie populară pentru dezvoltatori și pasionații de coding. Cel mai nou produs anunțat este modelul Zero 2 W, un mini computer ce costă doar 15 dolari. Chiar dacă suma de comercializare rămâne accesibilă, el vine cu îmbunătățiri față de modelul original Zero. Detalii despre Zero 2 W avem mai jos.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Mini computerul sosește cu cipset quad-core, Broadcom BCM2710A1, asemeni modelului Raspberry Pi 3. Totuși, nucleele Arm sunt tactate la o frecvență mai mică în acest caz, la 1 GHz. Tot aici regăsim 512 MB de memorie RAM LPDDR2. Totuși, acest model aduce o performanță de 5 ori mai ridicată față de originalul Raspberry Pi Zero.

Raspberry Pi Zero 2 W

Pentru internet există un modul de 2.4GHz ce funcționează în frecvențele IEEE 802.11b/g/n, iar computerul vine și cu Bluetooth 4.2. Are un port USB 2.0 pentru conectarea perifericelor, slot pentru cardurile MicroSD și port Mini HDMI. Există aici și un conector pentru cameră web CSI-2, iar grafica este asigurată de OpenGL ES 1.1. Mai interesant e faptul că deși performanța crește, noua variantă are aceeași dimensiune cu modelul Pi Zero.

Iată și specificațiile noului Raspberry Pi Zero 2 W:
  • Broadcom BCM2710A1, quad-core 64-bit SoC (Arm Cortex-A53 @ 1GHz)
  • 512MB LPDDR2 SDRAM
  • 2.4GHz IEEE 802.11b/g/n wireless LAN, Bluetooth 4.2, BLE
  • 1 × USB 2.0 interface with OTG
  • HAT-compatible 40 pin I/O header footprint
  • MicroSD card slot
  • Mini HDMI port
  • Composite video and reset pin solder points
  • CSI-2 camera connector
  • H.264, MPEG-4 decode (1080p30); H.264 encode (1080p30)
  • OpenGL ES 1.1, 2.0 graphics

Pentru doar 15 dolari, Raspberry Pi Zero 2 W are multe de oferit. El poate fi folosit pentru proiecte mici, precum controlarea dispozitivelor din casă. Totuși, poate rula chiar și un sistem de operare simplist, bazat pe Linux, pentru folosirea în loc de computer. Nu în ultimul rând, acest gen de dispozitive sunt perfecte pentru învățare, în cazul în care sunteți interesați de programare.