PlayStation 5 Pro confirmat de un oficial Sony; Ar putea sosi în 2023

0
3107

Dacă despre PlayStation 5 am tot scris până acum, e cazul să vorbim şi despre PlayStation 5 Pro. Într-un interviu acordat recent, un oficial Sony a confirmat sosirea unei variante PS5 Pro pe la mijlocul ciclului de viaţă al consolei PS5.

Publicitate

Astfel, ar putea debuta până la final de an 2023 şi acel debut înseamnă şi că prin 2026-2027 ne aşteptăm şi la PlayStation 6. Vă reamintesc că PlayStation 5 debutează în perioada sărbătorilor de iarnă din 2020. Va avea stocare SSD, ray tracing, sunet cu surround şi cel mai nou CPU şi GPU AMD. Va apărea şi un nou controller DualShock 5, cu haptic dinamic pe butoanele trăgaci. Ei bine, acum vorbim despre PlayStation 5 Pro.

Într-un interviu acordat recent celor de la GameInformer, Masayasu Ito, vicepreşedinte executiv pe Innginerie Hardware şi Operaţiuni la Sony Interactive Entertainment a confirmat zvonurile despre o variantă Pro de PlayStation 5. A precizat şi că această versiune va “închide golul” în ciclul de viaţă al consolei actuale şi va compensa pentru galopul tehnologic al rivalilor. PlayStation 4 Pro a făcut ceva similar la debutul din 2016, cu upgrade la grafică 4K. Acum am putea trece la 8K.

El se remarca şi prin faptul că avea acelaşi preţ ca şi PS4 atunci când acela a debutat. Posibil ca şi PS5 Pro să procedeze la fel. Apropo de preţ, la ultima verificare, un magazin din România listase viitoarea consola la 2449 de lei. Sony a mai confirmat şi că va exista un PlayStation VR 2, iar acum se speculează că va sosi prin 2021. Va avea camere integrate şi un mod Transparent, încât să vezi şi lumea din spatele căştii pentru a nu te lovi.

Sursa foto