Plantronics RIG 400LX, RIG 600LX și RIG 800LX sunt anunțate oficial; căști de gaming cu tehnologie Dolby Atmos

0
1451

În pragul conferinței E3 se înmulțesc și lansările de echipamente destinate gamerilor, pe lista de astăzi aflându-se căștile de gaming Panasonic RIG 400LX, RIG 600LX și totodată RIG 800LX. Toate aceste produse beneficiază de tehnologia de sunet surround Dolby Atmos pentru a oferi o experiență audio de top.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Această tehnologie o regăsim de obicei pe difuzoare și boxe de tip soundbar, dar iată că acum este integrată și pe căști. Se pare că la pachet vom primi un cod special ce activează funcționalitatea Dolby Atmos dacă dorim utilizarea lor alături de consola Xbox One, de un PC Windows 10 sau de viitorul Xbox Project Scorpio.

Plantronics RIG 800LX
Plantronics RIG 800LX

Grație acestei integrări, sesiunile de gaming vor fi mai imersive și asta pentru că sunetul va ghida jucătorul în găsirea mai rapidă a inamicilor. Modelul numit Plantronics RIG800LX poate funcționa wireless și ni se promit 24 ore de autonomie, tehnologie de anulare a zgomotului de fundal și drivere de 40mm.

Cum este de așteptat, variantele RIG 400LX și RIG 600LX sunt mai ieftine, acestea sosind cu fir și cu suport pentru anularea zgomotului de fundal. Iată și prețurile pentru aceste căști ce debutează în toamnă:

  • RIG 400LX – 100 eur
  • RIG 600LX – 135 eur
  • RIG 800LX – 160 eur