Olympus lansează obiective noi de 17 mm şi 45 mm F/1.2 PRO, cu captură Bokeh de vârf

0
597

În vreme ce unele companii lansează aparate foto noi, Olympus a mizat pe obiective de nouă generaţie. E vorba despre două obiective F/1.2 PRO de 45 şi 17 mm, cu viteză ridicată şi capacitate deosebită pentru captura Bokeh.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Ce înseamnă PRO? Înseamnă că primim un mecanism de reglaj manual pentru focalizare şi că avem protecţie contra intemperiilor. Varianta de 12mm F/1.2 acoperă în sfârşit o nişă nu prea explorată până acum. 17 mm pe o cameră Micro Four Thirds înseamnă o lungime focală de 35 mm pe un sistem full frame, una dintre cele mai populare lungimi focale de altfel.

Până acum foloseam un Olympus F/1.8 de 17 mm, dar fără capacităţi Bokeh prea avansate şi fără protecţie contra stropirii. Obiectivele cu deschidere F/1.2 nu sunt chiar o noutate, pentru că există de ceva vreme, dar e destul de greu să lucrezi cu ele, la capitolul focalizare mai ales. Dacă avem un câmp vizual mic, atunci e greu să focalizezi cu precizie, mai ales în lipsa unui trepied şi a unui subiect fix.

Olympus afirmă că a combinat conceptul de micro four thirds cu cel de obiectiv gândit pentru o distanţă focală ideală. Doar obiectivul în sine se mişcă, nu şi camera, iar astfel focalizarea va fi mai rapidă. În cazul în care nu ştiaţi, există 3 tipuri de Bokeh: în formă de inel, solid şi feathered. Acesta din urmă e considerat cel ideal, cu o tranziţie lină între zonele mai clare şi cele defocalizate.

Pentru a obţine rezultate ideale Olympus a creat un instrument special bazat pe tehnologia de la filiala sa care se ocupă cu microscopuri. Modelul nou de 17 mm F/1.2 Pro are 15 elemente în 11 grupuri şi o lentilă nouă ED-DSA. Fiecare dintre obiectivele noi costă în jur de 1200 de dolari.