Noile frigidere LG InstaView vor putea fi controlate prin comenzi vocale; Sosesc la CES 2021

0
833
InstaView

Sud-coreenii de la LG Electronics au în portofoliul de produse și frigidere InstaView, modele care în cadrul CES 2021 vor primi variante actualizate. Aceste electrocasnice se remarcă prin fereastra transparentă care permite vizualizarea alimentelor de la interior fără a deschide ușa. Astăzi aflăm ce ne rezervă noile modele și ce aduc nou!

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

În primul rând suntem informați că aceste frigidere LG InstaView vor aduce inovații la nivel de design și funcții upgradate. Primim un panou din sticlă mai mare, o ușă mai subțire și tehnologie UV Nano integrată în dozatorul de apă. Această tehnologie ajută la reducerea bacteriilor. Apare de asemenea și soluția exclusivă LG Craft Ice pentru realizarea de cuburi de gheață.

InstaView

O altă noutate este controlul prin comenzi vocale care duce interacțiunea hands-free din bucătărie la un nou nivel. Revenind la panoul din sticlă, la un dublu tap, acesta iluminează interiorul frigiderului pentru a ne permite să vedem ce alimente avem la interior fără a deschide ușa.

InstaView

Apare și tehnologia Door-in-Door care ajută la organizarea produselor alimentare favorite pentru acces rapid fără a deschide întreg frigiderul. Panoul din sticlă este acum cu 23% mai mare decât cel de pe modelele anterioare. Cât despre controlul vocal, noile frigidere LG InstaView ne vor permite să dăm comenzi vocale precum “Deschide ușa frigiderului”. Tot prin comenzi vocale putem verifica statusul dozatorului de apă sau gheață.

De asemenea, în anumite țări există și opțiunea Amazon Dash Replenishment prin care frigiderul comandă automat filtrele de apă după ce un cont Amazon este asociat aplicației LG ThinQ. Noile frigidere au parte de tehnologiile LINEARCooling, DoorCooling+ pentru minimizarea fluctuațiilor de temperatură și răcire eficientă. Detaliile complete le aflăm în cadrul CES 2021 la început de lună ianuarie.