Nu doar Elon Musk şi SpaceX se pregătesc de incursiuni pe Planeta Roşie, ci şi NASA. Celebra agenţie spaţială a testat un mic reactor nuclear numit Kilopower, care ar putea deservi pe viitor un habitat locuit de oameni pe Marte.
E vorba despre un sistem compact, care generează energie şi oxigen pe o planetă străină. Evoluţia umanităţii dincolo de Terra şi spre Marte sau alte planete este o dorinţă pe care o împart Elon Musk, Donald Trump şi numeroşi lideri şi capete iluminate. Înainte să trimitem misiuni pe Planeta Roşie, trebuie rezolvate aspecte de logistică, precum alimentarea unui habitat locuit de oameni.
O şedere pe termen lung pe Marte implică o cantitate impresionantă de energie şi la fel putem spune şi despre drumul de întoarcere pe Terra. O soluţie ar fi încărcarea unei rachete cu tot combustibilul necesar, dar acesta ar îngreuna-o prea mult. Astfel, va fi nevoie de un mic reactor nuclear, care să poată fi folosit pe Marte. Cercetătorii NASA, de la Laboratorul Naţional Los Alamos şi Departamentul de Energie au anunţat realizarea unor teste asupra unui sistem de acest gen.
Rezultatul este Kilopower, un mic reactor nuclear care poate genera energie. Se obţin astfel între 1 kilowatt, suficient cât pentru un prăjitor de pâine şi până la 10 kilowatt, pentru aparate mai complexe. În jur de 4-5 mini reactoare de genul ar putea alimenta un spaţiu locuit de pământeni pe o planetă străină. Un Kilopower încape pe un singur vehicul lander, ba chiar multiple astfel de unităţi încap.
Testele asupra sistemului Kilopower au mers excelent până acum, iar în martie vom vedea un experiment mai complex. Energia e vitală pe Marte pentru a crea oxigen şi a purifica apa. Tot pe baza acestui reactor se va putea crea şi oxigen lichid, util pentru rachetele folosite pentru a decola de pe Marte, revenind pe Terra.