Elon Musk continuă să fie asociat cu proiecte trăznite şi mai nou chiar… periculoase, dacă ne luăm după descoperirea celor de la OpenAI. Acesta este un grup de cercetare non profit, care îl are pe Elon Musk în spate şi ar fi realizat un software care generează text şi poate prezice următorul cuvânt dintr-o propoziţie.

Publicitate

Rezultatul a fost atât de spectaculos încât softul respectiv a fost oprit/închis, în vreme ce experţii analizează riscurile şi pericolele sale. Elon Musk a subliniat de multe ori faptul că inteligenţa artificială ar fi una dintre marile ameninţări la adresa umanităţii. Musk este unul dintre principalii fondatori ai OpenAI şi deşi nu s-a implicat activ în organizaţie, a dat câteva declaraţii în numele său.

Un software pe bază de AI care generează şi prezice text automat înseamnă că orice jurnalist sau PR ar putea fi înlocuit pe viitor. Având contextul potrivit şi un brief, softul ar putea scrie un articol sau un material promoţional genial. Ca să nu mai vorbim că ar putea prezice evoluţia peisajului politic, a celui tech, a muzicii, practic orice.

Cercetătorii au folosit 40 de GB de date extrase din 8 milioane de pagini web pentru a învăţa softul GPT -2. Datele au fost strânse de pe Reddit, folosind link-urile la articolele care aveau mai mult de 3 upvote-uri. Atunci când softul primea o cantitate mică de text s-a constatat că putea continua să scrie pasaje chiar impresionante bazate pe prima porţiune.

Avea probleme cu conţinuturile foarte tehnice sau ezoterice. Când e vorba de mostre conversaţionale reuşea să convingă în 505 din cazuri. Cei de la The Guardian au încercat softul şi au integrat o parte din opera lui George Orwell “1984”. Softul a început să scrie despre viaţa unui om care începea un job în Seattle, care apoi ajungea în 2045 ca un profesor în China. O astfel de tehnologie ar putea pune întregul concept de ştiri şi presă pe TURBO şi să desfiinţeze jurnalismul.

Aici găsiţi lucrarea Open AI pentru a vă speria şi voi.