Lenovo lansează casca VR Legion VR700, cu preţ sub 500 de euro

0
2662

Lenovo a lansat în această săptămână o serie de produse de gaming, inclusiv un telefon Legion Y70, dar şi un headset VR, Legion VR700. Acesta vine cu un procesor Qualcomm XR2 şi porneşte de la 440 de dolari în China. Avem detalii despre el mai jos.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Casca VR are la bază un chipset Qualcomm Snapdragon XR2, alături de 8 GB RAM şi 256 GB stocare. Integrează un ecran LCD cu rezoluţie de 3664 x 1920 pixeli şi cu refresh rate de 72/90 Hz. Ni se promite o creştere a performanţei la nivel de AI de 11 ori şi o creştere de 10 ori în rezoluţie faţă de precedentele produse VR ale companiei. Ecranul RealRGB 4K de pe Legion VR700 este unul foarte responsiv, iar pentru acurateţea poziţionării avem parte de un design 6DoF (6 grade de libertatate).

Delay-ul pentru identificarea mişcărilor corpului este la nivel de milisecundă. Designul e mai aproape de Oculus decât de HTC Vive şi avem o greutate bine echilibrată a zonei frontale şi a celei din spate. Lenovo a folosit material textil moale pentru o experienţă confortabilă. VR700 suportă şi streaming wireless şi se poate conecta şi via cablu la telefon sau PC. Headsetul are compatibilitate directă cu 25 de jocuri listate de Lenovo, în frunte cu Angry Birds: Isle of Pigs, Fruit Ninja, Manny Boxing VR şi multe altele.

Avem şi două controllere dedicate la pachet.