JBL a împlinit 70 de ani în această perioadă şi dacă a sărbătorit respectabila vârstă cu o pereche de căşti platinum, acum vine şi o boxă aniversară. E vorba despre JBL 4312SE şi acesta nu este chiar un produs comercial, ci mai degrabă un mega speaker pentru studiouri de înregistrări.
Produsul trebuia să vină spre începutul anului şi are un design retro. Iniţial trebuia să vină în ianuarie, apoi aprilie şi iată-l în sfârşit aici. Va fi pus în vânzare luna viitoare, iar preţul de 2836 euro este mai degrabă prohibitiv. JBL 4312SE se inspiră din monitoarele de studio 4310, 4311 şi 4312 din anii 70 şi 80. Această boxă adoptă designul “3 way” şi are un woofer de 12 inch cu strat special de protecţie.
Vine şi cu driver midrange de 5 inch şi un tweeter de 25 mm din aluminiu şi magneziu, cu sistem wave guide. Un port reflex se află în faţă, iar la bord găsim şi mecanisme de control pentru frecvenţă. Finisajul întunecat bazat pe lemn negru şi granulaţie aminteşte de anii 70. O gravură “70th Anniversary” este prezentă aici şi un certificat special, cu numele inginerului de sistem şi al contructorului care a asamblat acest difuzor unic sunt incluse.
Trebuie spus că pentru un monitor de studio, acest produs e destul de compact. Boxa e concepută şi asamblat de JBL în Northridge, California.