Mai ţineţi minte ochelarii inteligenţi? Promovaţi ca “the next big thing”, aceştia au dispărut de pe radar, de îndată ce proiectul Google Glass a dat chix şi nu a prins nici la public şi nici la dezvoltatori. Acum Intel ar urma să readucă la viaţa conceptul, cu o abordare proprie.

Publicitate

De fapt Intel a investit într-o companie din zona augmented reality pentru a realiza acest produs, care ar putea debuta în anul curent. Compania s-a desprins din Intel ca un spinoff, pentru a putea fi administrată mai uşor. Numele “Vaunt” circulă pentru această firmă, iar la nivel intern ochelarii au numele de cod “Superlite”. Vor fi realizaţi de către producătorul taiwanez Quanta Computer şi se vor putea conecta la telefon via Bluetooth.

În plus, purtabilul va avea un proiector laser folosit pentru a afişa informaţii în câmpul vizual al purtătorului. Noua companie include foşti angajaţi de la Recon Instruments, o companie axată pe AR şi care a fost achiziţionată de Intel în 2015 apoi închisă anul trecut. Intel a mai operat în zona AR, lucrând cu firma Daqri, care produce heaseturi şi a încercat să creeze şi un hibrid de ochelari/cască VR + AR, cunoscut drept Project Alloy. Şi acela îşi dădea obştescul sfârşit anul trecut.

Ideea unor ochelari inteligenţi disponibili comercial sună bine, mai ales că tentativa Google a fost prea timidă şi a avut preţ prea mare pentru a reuşi. Între timp au prins headseturile VR şi într-o oarecare măsură şi cele Mixed Reality. Probabil aflăm mai multe la MWC, eventual Computex şi IFA.