ING avertizează că vin monedele digitale deţinute de bănci; Ce înseamnă asta?

0
3948

În vreme ce Facebook nu o duce bine deloc cu moneda sa digitală, care tot pierde parteneri, alte companii văd un viitor în zona acestui tip de currency. Spre exemplu experţii de la ING, de această dată chiar cei din ţara mamă a grupului (Olanda), afirmă că ni se pregătesc monede digitale patronate de bănci.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Experţii financiari şi bancari din Olanda avertizează că o monedă digitală centralizată şi bazată pe bănci va sosi în curând. Printre cei care fac aceste afirmaţii se numără şi economistul şef de la ING, Mark Cliffe, publicând un articol pe platforma de analiză financiară ING. El afirmă că în următorii 5 ani am putea vedea un „digital currency” apărut de la o bancă mare, eventual o monedă a Băncii Centrale.

Nu toată lumea e de aceeaşi părere, iar Priscilla Toffano de la Fondul Monetar Internaţional consideră că vor mai trece ani buni până vedem o astfel de iniţiativă bancară, digitală. Cliffe insistă că şi băncile vor ca şi noi și vor dori să scape de cash şi bancnote. Diferenţa faţă de situaţia actuală ar fi că băncile ar putea să îşi creeze propriile monede, precum un IGN Coin, în loc să utilizeze un soi de „dolar digital”.

Apare aici şi o problemă şi anume că băncile ar primi prea multă putere şi control asupra acestor monede. Ar dispărea şi din anonimitatea plăţilor care se fac cu cash. Seamănă cu ceea ce vrea Facebook să facă cu Libra, dar nu prea îi iese şi tot pierde parteneri (Visa, Mastercard, PayPal s-au retras). Între timp predicţiile arată că piaţa de criptomonede va creşte cu 452.2 milioane de dolari în perioada următoare, în special datorită implicării investitorilor asitici.

Acea piaţă este descentralizată şi vine cu riscuri, de aceea vor băncile o variantă mai centralizată.