Google Photos vă permite acum să grupaţi fotografiile cu prietenii blănoşi şi necuvântători mai uşor. Serviciul foto de la Google tocmai a primit o funcţie care aduce recunoaştere facială pentru animale de companie.

Publicitate

Mutarea vine probabil ca răspuns după ce şi Photos de pe terminalele iOS primise o funcţie similară. Mai mult decât atât, funcţionalitatea Memories care grupează împreună “amintirile” putea chiar identifica animalele din fotografiile voastre. Revenind totuşi la serviciul Google, Photos avea deja capacitatea de a recunoaşte feţele oamenilor, descoperite în fotografii şi vă permitea să le tăguiţi şi etichetaţi.

Astfel era mai uşor să căutaţi un membru al familiei. Acum dacă vedem un grupaj de poze cu pisici şi câini le putem eticheta şi tăgui cu numele fiecărui căţel sau felină. Secţiunea “People”, care includea feţele recunoscute a fost redenumită acum “People & Pets”. Modificările ar trebui să fie deja active în mai toate ţările de pe glob. Puteţi face căutări după numele pet-ului în Photos, dar şi chiar folosind emoji-uri cu câini şi pisici.