Dacă unele companii şi-au prezentat aparatele foto flagship la CES 2018, altele preferă să aştepte târgurile de specialitate foto din următoarele săptămâni sau să organizeze evenimente separate. Printre acei producători se numără şi Fujifilm, care va prezenta flagshipul X-H1 pe 14 sau 15 februarie.

Spunem 14 sau 15 februarie, deşi teoretic e 15 februarie la ora 2 PM în Tokyo, dar în alte părţi ale globului va fi încă 14 februarie. Fujifilm X-H1 este un aparat foto mirrorless inedit, pentru că e destinat celor care filmează în 4K. Se axează mai mult pe cei care fac captură video, decât foto cumva. Filmează 4K la 30 FPS şi HD la 120 FPS, plus include stabilizare a imaginii direct din body.

Astfel nu mai depinde de obiectiv pentru stabilizare. Timpul de blackout EVF este foarte scurt, deci timpul între capturi va fi redus semnificativ. Fujifilm nu a făcut vreun anunţ oficial, deci tot ce avem sunt zvonuri. Zvonurile afirmă că Fujifilm X-H1 va aduce şi un monitor LCD monocrom, un grip mai bun pentru manevrare şi o carcasă care rezistă cu brio la praf şi vreme potrivnică.

Designul ar aduce cu cel al lui Fuji GFX, dar va fi mai compact, în stil X-T2. Preţul speculat este de 1900-2000 de dolari.