Următoarele săptămâni sunt aur curat pentru pasionaţii de astronomie. Întâi vom vedea o eclipsă solară totală în SUA mâine, apoi se pare că în septembrie ne va vizita un corp ceresc cum rar vedem pe lângă Terra. Asteroidul Florence va trece aproape de Terra, stabilind un soi de record de proximitate şi mărime.

Publicitate

NASA a confirmat că aceasta va fi cea mai însemnată trecere razantă a unui asteroid faţă de planeta noastră, de când monitorizează aceste fenomene. Totul are loc pe 1 septembrie, iar asteroidul are o lăţime de 4.34 km. Va trece la 7.08 milioane de kilmetri distanţă de Pământ, adică de 18 ori distanţa dintre Pământ şi Lună. E drept că au mai trecut corpuri cereşti la o astfel de distanţă de planeta noastră, dar nici unul de asemenea dimensiuni.

Vizitatorul spaţial a fost descoperit încă din anul 1981 de către oamenii de ştiinţă din Australia. Aceasta ar fi cea mai apropiată trecere a sa din 1890 încoace şi ne va mai vizita de abia prin anul 2500. Pe lângă conspiraţionişti şi teoriile că ne va lovi asteroidul, trecerea sa reprezintă o oportunitate pentru ca NASA să îl exploreze cu ajutorul unor sisteme radar şi nave dedicate.

Pentru cei paranoici, nu e cazul de alarmă, pentru că asteroidul e totuşi prea departe pentru a fi prins de câmpul gravitaţional al Pământului şi atras spre contact. Radarul NASA va studia formă, mărimea, rotirea, suprafaţa şi traiectoria acestui corp ceresc.