Consola celor de la Valve, Steam Deck, este unul dintre cele mai așteptate dispozitive din acest an de către gameri. Față de alte console de pe piață, aceasta este promovată drept un PC de gaming complet portabil. În așteptarea livrărilor, Valve a realizat și o disecție video prin care ne arată cât de ușor se pot înlocui thumbstick-urile și SSD-ul. Avem detalii mai jos.
În clip este menționat faptul că Steam Deck-ul folosit pentru disecție este un prototip. Totuși, produsul final nu ar trebui să difere foarte mult față de acesta. De asemenea, chiar dacă compania spune că dispozitivul poate fi disecat de către oricine, acest lucru nu este recomandat.
În clip ni se prezintă cât de ușor se poate înlocui un thumbstick. Valve explică însă că acestea sunt fabricate special pentru Steam Deck, iar în următoarele luni vor fi disponibile spre achiziționare. Merită menționat că producătorul anunța în urmă cu câteva săptămâni că dispozitivul nu va suferi de „Thumbstick drifting„, problema care afectează chiar și controller-ul de PlayStation 5.
În continuare ni se prezintă și modul în care se poate upgrada SSD-ul, tip M.2. Și în acest caz totuși, e vorba despre hardware custom. În cazul înlocuirii totuși, utilizatorii ar putea întâmpina un consum mai mare de energie și interferențe în ceea ce privește semnalul Wi-Fi.
Specificații Steam Deck
Vă reamintesc că Steam Deck costă 399 de dolari în variantă cu 64 GB de stocare. El are parte și de ul slot MicroSD, astfel că înlocuirea SSD-ului cu unul de capacitate mai mare nu este neapărat o prioritate. Vine cu CPU AMD Zen 2 la interior și grafică RDNA, dar și până la 16 GB RAM. În variantă de top are parte de 512 GB de stocare.
Display-ul dispozitivului are 7 inch în diagonală și rezoluție de 1280 x 800 pixeli. Pe partea de conectivitate bifează USB-C, jack de 3.5 mm pentru căști, Bluetooth 5 și Wi-Fi 6. Are și difuzoare stereo, giroscop pe 6 axe, dar și un procesor digital de semnal. Rulează SteamOS 3.0 bazat pe Arch Linux, iar comenzile ar urma să fie livrate undeva în trimestrul al doilea din 2022.