Chiar dacă în ultima vreme au apărut zvonuri despre consola PlayStation 5, ba chiar şi nişte specificaţii, iată că azi aflăm că mai avem de aşteptat până la sosirea sa. Sursa care a scăpat informaţii acum o săptămână vorbea despre o lansare în acest an, dar acum se propune perioada lui 2020 pentru debut.

Publicitate

Consola next gen se va baza pe tehnologie de CPU şi GPU AMD, va avea mai mult RAM şi mai multă stocare decât PS4, asta e uşor de prezis. Ar urma să integreze şi hardware-ul aferent pentru VR la bord şi să nu mai pună aşa multe componente pe casca VR în sine. Cei de la Kotaku sunt cei care au săpat după informaţii de această dată, afirmând că o sursă de încredere le-a zis că PS5 vine cel devreme în 2020.

Personal auzisem de la insideri din industrie de 2019, dar nimic nu e bătut în cuie. Mă aştept ca designul să nu sufere modificări prea mari, să rămână angular, cu acea iluminare SF şi conectori Ethernet, USB, portul de alimentare şi alţi conectori clasici. Sper că au rezolvat problema cu aerisirea în care e prea uşor să intre gândacii, unul dintre cele mai scârboase “buguri” de PlayStation.

Ca de obicei un redesign al joystickurilor e aşteptat să apară, iar grafica 4K e cam obligatorie.

Sursa foto