Canon EOS M200 este un aparat foto mirrorless cu filmare 4K şi detecţie a ochilor

1
990

Canon EOS M200 este cel mai nou aparat foto mirrorless de la Canon, care vine cu filmare 4K şi un senzor de 24.1 megapixeli. Se remarcă prin funcţia de autofocalizare cu detecţie a ochilor şi un corp destul de compact.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

EOS M200 păstrează acelaşi senzor de 24.1 megapixeli (APS-C) de pe modelul EOS M100, doar că vine cu un procesor Digic 8 actualizat. Canon poziţionează acest produs mai degrabă în zona entry level din ce am înţeles, ca alternativă la utilizarea de smartphone. Are acelaşi corp şi dimensiuni ca M100 şi aceeaşi dispunere a butoanelor. Încape lejer în buzunar şi vine cu un ecran rabatabil pop up, util să îţi faci selfie-uri.

Ecranul e tactil şi de acolo vei controla grosul opţiunilor şi setărilor. Avem şi captură foto RAW, autofocalizare Dual Pixel şi Canon a crescut numărul de puncte selectabile de autofocalizare de la 49 la 123. Filmarea se face în 4K la 24 FPS, cu crop de doar 1.6x şi avem şi posibilitatea de filmare verticală. Avem parte şi de suport Bluetooth şi WiFi, captură time lapse, iar rabatarea ecranului se face la 180 de grade.

Sensibilitatea ISO merge de la 100 la 25.600 (extins până la 51.200). Avem şi slow motion HD la 120 FPS, iar softul aduce o sumedenie de efecte, filtre, tool-uri de color matching şi multe, multe altele. Există şi efect fisheye şi soft focus. Aparatul cântăreşte doar 299 grame.

Canon EOS M200 soseşte în octombrie pe alb sau negru la preţul de 570 de euro, cu obieciv EF-M 15-45mm F4.5-6.3 IS STM.