Dacă Google şi Microsoft au zeci de proiecte anulate majore de care ştim, la Apple secretomania tronează. Astfel ne miră să aflăm că pe lângă Project Titan, care e în “limbo” şi Apple HomePod a fost anulat de câteva ori. Proiectul s-a aflat în dezvoltare şi era să fie casat de câteva ori din 2012 până azi.

Publicitate

Dacă Amazon a investit serios în Echo şi Google în al său Home, Apple a considerat HomePod un proiect secundar, dacă nu terţiar. La urma urmei au trecut 3 ani de la debutul lui Amazon Echo şi până la răspunsul dat de Apple prin HomePod. Iniţial la bază difuzorul nu se dorea a fi unul inteligent, ci doar un speaker ceva mai răsărit şi mai puternic.

Firma din Cupertino a încercat să înţeleagă modul în care un difuzor interconectat s-ar încadra în peisajul produselor sale. Multiple variante de design au fost încercate, inclusiv unul înalt de 91 de centimetri, doldora de woofere şi tweetere. Mai interesant e că insiderii afirmă că Apple a studiat cu atenţie Echo atunci când a debutat în 2014, dar l-a ignorat până la urmă pentru acustica considerată slabă.

Astfel, a început lucrul la un produs propriu. Conceptul de “beamforming” a fost pus la treabă, implicând direcţionarea sunetului în funcţie de forma camerei. Acest concept a fost de altfel cheia noii strategii. Diferenţa între Apple şi Amazon e că mamutul fondat de Steve Jobs considera acest obiect un accesoriu, în vreme ce Amazon îl vedea pe al său ca o platformă. HomePod are un preţ piperat, de 349 de dolari, iar Apple s-ar aştepta să vândă 4 milioane de unităţi în următorul an.

Lucrurile nu au început prea bine, cu o amânare pentru produs.