Acum că ne apropiem de finalul de an e momentul să ne gândim la următoarea generaţie de plăci grafice NVIDIA, cele care vor sosi în 2018. E vorba despre urmaşii lui GTX 1080, care vor aduce şi noul chipset grafic, al cărui nume de cod tocmai a scăpat. E vorba despre „AMPERE”.
Prezentarea ar urma să aibă loc în cadrul GPU Technology Conference, iar „AMPERE” va fi urmaşul lui „Pascal”. Arhitectura Volta de GPU va fi folosită pentru AI şi cloud între timp. Plăcile grafice cu soluţii „AMPERE” vor fi urmaşii celor GTX 1070 şi 1080. Lucrurile se vor clarifica începând cu CES 2018 în ianuarie. De ce am menţionat Volta mai devreme?
Pentru că teoretic Volta ar trebui să îl înlocuiască pe Pascal, cel puţin oficial. NVIDIA a anunţat recent rezultatele financiare pe trimestrul 3 din 2018 (fiscal), care a adus venituri record de 2.64 miliarde de dolari. Zonele Data Center şi Gaming au adus creşteri spectaculoase. Piaţa de gaming a însemnat 59%, iar cea de data center 19%. Pentru a şti cum operează NVIDIA, trebuie să aflaţi că ei creează roadmapuri pe câte 5 ani şi că durează 3 ani să fie realizată o nouă generaţie de chipuri.
Dacă „AMPERE” e real atunci vom vedea o diversificare a soluţiilor companiei, lucru de aşteptat, pentru că NVIDIA operează în tot mai multe zone. Sunt de bază în zona automobilelor autonone, mai nou şi smart home şi AI.