Sony este unul dintre cele mai mari nume în rândul producătorilor de senzori pentru camere, în special cele de telefoane. Compania se descurcă excelent în zona Consumer, dar acum să vrea să îşi lase amprenta şi în segmentul Pro. Astfel, aflăm că lucrează la o cameră digitală full frame pentru cineaşti.
Cei care au filmat până acum cu un DSLR full frame ştiu că se descurcă excelent la captura video. Şi asta mai ales datorită senzorului generos, care e ideal în condiţii low light. În general cameramanii care lucrează la pelicule folosesc aparate Super 35 mm sau dimensiuni mai mici chiar şi când optează pentru camere 8K de top. Sony consideră că e totuşi momentul pentru o schimbare.
Lucrează acum la o cameră CineAlta cu senzor de 36 mm x 24 mm. Acesta ar fi primul senzor full frame pe o cameră de film high end. Deocamdată nu avem o listă clară cu funcţiile şi specificaţiile camerei, dar avem promisiunea unei capturi „excepţionale”. Printre altele camera CineAlta va fi „agnostică la nivel de aspect ratio”. Asta înseamnă că puteţi filma în 4K RAW în 4:3, în 17:9 şi orice alt aspect raţio mai puţin comun.
Produsul Sony va funcţiona fără probleme în tandem cu accesorii CineAlta existente sau viitoare. Va fi gata la început de 2018 şi evident va costa multicel, chiar şi faţă de alte camere high end. Ca să vă faceţi o idee, camera F65 de la Sony se vindea la suma de 65.000 de dolari în 2011. Totuşi vorbim de bugete de studio de film, pentru care o cameră este o investiţie mică, câtă vreme scopul este de a produce conţinut 4K HDR impecabil.