Una dintre cele mai apreciate producţii Netflix din ultimul an este cu siguranţă serialul „The Witcher”. Primul sezon a fost urmărit de peste 76 de milioane de utilizatori şi ne întrebam cu toţii când va sosi sezonul 2. Au început să apară detalii despre noile episoade, cu o veste îmbucurătoare.
Henry Cavill rămâne evident Geralt of Rivia, iar spre bucuria celor care au fost induşi în eroare în primul sezon nu vom mai avea acele salturi temporale. Acele timeline-uri multiple au provocat confuzie, mai ales că aceşti vrăjitori nu arătau diferit la alte vârste, ci îşi păstrau aspectul şi după zeci sau sute de ani. Astfel, în următorul sezon Geralt, Yennefer şi Ciri vor exista în acelaşi timp, pe parcursul a câteva decenii. Salturile temporale din primul sezon au fost provocate de faptul că se dorea ca publicul să cunoască istoria fiecărui personaj în parte.
Acum că ele s-au intersectat, pot exista concomitent. Creatorii show-ului explica vom mai vedea „jocuri temporale”, dar în alt mod. Vom vedea flashback-uri, flash forward-uri şi chiar surprize. Producţia sezonului 2 a fost oprită în 2020 din cauza pandemiei de Covid-19 şi recent a apărut încă o problemă: Henry Cavill vrea să rămână Superman în universul DC, deci se complică programul de filmări. Filmările care au fost deja realizate au avut loc în Marea Britanie şi au ţinut 6 săptămâni.
Experţii în ale serialelor prezic faptul că seria va reveni în 2021 cel mai probabil. Conform lui Lauren Schmidt Hissrich, şefa de producţie The Witcher, trio-ul Geralt/Yennefer/ Ciri va deveni un soi de familie în sezonul 2. Vom vedea modul în care Ciri e pregătită să devină vrăjitoare, cu toate conflictele şi provocările aferente. Şi evident rămâne şi povestea de dragoste neîmplinită între Yennefer şi Geralt.