Sennheiser CX 400BT True Wireless este cea mai accesibilă pereche de căşti Sennheiser de până acum

0
1775

Sennheiser a anunţat două noi perechi de căşti astăzi, CX 400BT True Wireless, cel mai accesibil model al său, dar şi True Momentum Wireless 2. Avem detalii despre aceste căşti wireless mai jos, cu menţiunea că ambele vin cu acelaşi tip de drivere.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Sennheiser CX 400BT True Wireless este o pereche de căşti wireless, care costă 200 de euro. Acestea vin fără anulare activă a zgomotului de fond şi vor fi disponibile pe alb sau negru. Au un design destul de masiv în ureche, din ce remarcăm. Încă nu ştim dacă e vorba doar de o abordare stilistică sau e nevoie de spaţiu pentru componente high end. La interior găsim drivere de 7 mm, aceleaşi de pe True Momentum Wireless 2S. Ni se promite un sistem stereo de înaltă fidelitate, cu bas profund, medii naturale şi treble clar şi detaliat.

Există şi un egalizator care poate fi ajustat folosind o aplicaţie dedicată Sennheiser instalată pe mobil. Autonomia este de 7 ore de playback audio şi 20 de ore dacă adăugăm şi cutia de transport. Noile căşti au suport Bluetooth 5.1, SBC, AAC şi aptX.

Celălalt model nou este Sennheiser True Momentum Wireless 2, care vine cu preţ de 300 de euro şi anulare activă a zgomotului de fond. Acest model plusează şi cu rezistenţă la apă faţă de cel de mai sus. Driverele rămân cele dinamice de 7 mm de la CS 400BT şi avem şi control tactil pe ambele modele. Reglajele de egalizare se pot realiza de pe telefon.