Samsung anunţă un parteneriat cu Tetris şi aduce celebrele cubuleţe în frigiderul tău: Samsung Stackers

0
1204

Samsung a început să mizeze mult pe latura eco-friendly şi pe electronice şi electrocasnice customizabile în ultimii ani. Continuă în aceeaşi direcţie creativă prin anunţarea unui parteneriat cu The Tetris Company. Asfel a debutat Samsung Stackers, o gamă de recipiente de depozitare a alimentelor în ediţie limitată.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Aceste recipiente colorate în formă de cubuleţe sunt inspirate de celebrul joc de puzzle Tetris şi contribuie la reducerea risipei alimentare casnice. Setup de recipiente de depozitare este primul de acest tip şi include toate cele 7 forme şi culori celebre Tetrimino (cian, galben, violet, verde, albastru, roşu, portocaliu). În acest mod depozitarea de alimente în frigider sau congelator devine mai uşoară, eficientă şi sigură, fiind realizată într-un mod distractiv şi unic.

De asemenea, aflaţi că toate profiturile de pe urma achiziţiei acestor recipiente vor merge către Federaţia Europeană a Băncilor Alimentare.

„Misiunea noastră, la Samsung, este să dezvoltăm produse și soluții pentru un stil de viață capabil să îi ajute pe consumatori să-și gestioneze și să-și gestioneze viața cât mai bine, inclusiv prin reducerea risipei alimentare. De aceea, ne-am asociat cu The Tetris Company pentru a lansa Samsung Stackers, o soluție de depozitare complet unică, care oferă o modalitate distractivă de a stoca alimentele. Nu doar că recipientele Samsung arată grozav și se potrivesc perfect în frigiderele noastre, dar le oferă și clienților noștri o modalitate mult mai eficientă de optimizare a spațiului de depozitare disponibil, susținând în același timp lupta Federației Europene a Băncilor Alimentare împotriva risipei de alimente”, a spus Tim Beere, Senior Category Lead Cooling, Samsung.

3 persoane din 10 recunosc că au niveluri mai ridicate de risipă de alimente în comparaţie cu perioada de pre-pandemie (când erau 2 din 10), în urma unui comportament iresponsabil de gestionare a alimentelor, precum gătit în porţii mici şi refolosirea resturilor. Samsung Stackers este un cadou bun pentru iubitorii de jocuri, dar şi pentru gurmanzi şi pentru cei care doresc să facă diferenţa în domeniul sustenabilităţii.

Samsung mai oferă personalizare infinită pentru frigiderele sale atât la interior, cu “Spaţiu de interior personalziabil” sau “Raft pentru vin, dar şi la exterior prin gama Bespoke.

Mai multe detalii despre colaborarea cu Tetris aveţi aici. Stackers costa 124 de lei.