Panasonic a anuntat, cu cateva zile in urma, lansarea aparatului foto Lumix DMC-FZ28, succesorul popularului FZ18, dar cu o rezolutie mai mare (de la 8 megapixeli la 10.1). Noul model va fi disponibil in Marea Britanie din luna august la pretul de 420 de euro.


Specificatiile camerei includ o sensibilitate ISO de maximum 6400, un display LCD de 2.7 inchi cu mod AUTO Power LCD si un blitz cu numeroase moduri de utilizare printre care si Auto, Reducerea efectului de ochi rosii, Forced Off sau Forced On. La capitolul conectivitate, Lumix DMC-FZ28 sta bine, sosind cu un input DC, output AV (NTSC/PAL), output HD AV (component) si port USB 2.0 de mare viteza.


Imaginile si clipurile video rezultate in urma folosirii aparatului vor putea fi stocate pe carduri de memorie SD, SDHC, MultiMediaCard (doar imagini) sau in memoria interna a camerei (aproximativ 50 MB). FZ28 opereaza pe baza unei baterii Li-ion (7.2V, 750 mAh), care ii asigura destula energie pentru a face 460 de poze standard. Noul produs branduit Panasonic Lumix masoara 117.6 x 75.3 x 88.9 mm si cantareste 417 grame.


Revenind la dotarile lui FZ28, aparatul incorporeaza si o lentila Leica DC VARIO-ELMARIT de 27 mm cu un zoom optic de 18x, care poate fi amplificat cu ajutorul functiei Extra Optical Zoom, care aduce nivelul acestuia pana la 32.1x. In ce priveste procesarea imaginilor, FZ28 beneficiaza de performantele engine-ul Venus IV, iar camera soseste si cu un stabilizator de imagine si suport pentru inregistrare video, chiar si HD (aspect ratio 16:9, rezolutie de 1280 x 720 pixeli si 30 fps).

Veti beneficia de 8 moduri de focus, de la Normal la Macro, Quick AF, One Shot AF si multe altele, in vreme ce modurile de fotografiere sunt numeroase (Portrait, Motion Picture, Scenery, Sports etc), iar cele “Scene” variaza de la Party la Flash Burst, Snow, Beach si altele. Balansul de alb se realizeaza in 10 moduri, printre care si Auto, Daylight, Cloudy, Halogen, Flash, Shade etc.

Sursa