Chinezii se pricep la copiat tehnologie vestică, ştim cu toţii asta, iar mai nou au pus ochii pe SpaceX. Compania i-Space din Beijing a prezentat o nouă rachetă reutilizabilă, inspirată de SpaceX, sub numele de Hyperbola-2. Aceasta ar urma să ajungă în spaţiu până în 2021.

Publicitate

Racheta foloseşte o propulsie pe bază de oxigen şi metan şi poate fi folosită pentru a transporta în spaţiu sateliţi şi alte încărcături. Reutilizarea reduce costul de producţie al rachetei cu până la 70%. Încărcătura transportată poate fi de până la 1.9 tone şi poate include sateliţi de mărime mică şi medie. Hyperbola-2 măsoară 28 de metri în lungime şi are o greutate totală de 90 de tone.

Va duce sateliţii în orbita joasă a Pământului şi vrea să provoace SpaceX la duel. Asta mai ales pentru că firma lui Elon Musk e singura în acest moment care are rachete reutilizabile, care aterizează vertical la punct fix. Şi Blue Origin, compania lui Jeff Bezos pregăteşte ceva de gen, dar proiectul e departe de finalizare. Piaţa sateliţilor va fi una foarte bănoasă în următorul deceniu, valorând 69 de miliarde de dolari până în 2030. De aceea vor chinezii să folosească rachete de gen pentru a genera profit prin transporturile de echipament spaţial.

i-Space a avut deja o lansare de succes în vară, din deşertul Gobi. De acolo s-a ridicat prima sa rachetă, SQX-1 Y1, care a dus 2 sateliţi comerciali la 300 km deasupra Terrei. Firma era fondată în 2016 şi a primit o injecţie masivă de capital în iunie, de la CDH Investment, Matrix Partners China şi Shunwei Capital. Aş fi surprins să nu aibă şi statul chinez o cotă, chit că e o firma privată aici.