Noul Apple iMac va aduce multe schimbări la capitolul design; Muchii înguste, variantă de 24 inch

0
622
Apple

La mijloc de lună ianuarie aflam câteva detalii despre noile produse pregătite de către Apple, inclusiv despre refresh-ul iMac. Aflam atunci că se va umbla la capitolul design și că muchiile din jurul ecranului vor fi mai înguste. Acum apar informații extra și descoperim ce are de gând Tim Cook cu acest PC All in One.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

În primul rând trebuie spus că aici avem de-a face cu o colecție de zvonuri și detalii din online. Știm că noile iMac-uri vor opta pentru un panou frontal cu muchii foarte înguste în jurul ecranului. De asemenea, acea bandă/bărbie generoasă de sub ecran regăsită pe actualele modele, va dispărea complet. Motivul din spatele acestei alegeri este acela de a pune pe primul plan ecranul.

Apple

Sunt surse care afirmă că noul iMac va semăna cu monitorul Pro Display XDR anunțat de Apple în 2019, dar nimic nu este bătut în cuie. O altă schimbare va fi remarcată în spate, acolo unde design-ul va fi plat și nu curbat ca pe variantele disponibile acum. Se menționează și design-ul inspirat de iPad Pro, cu referire probabil la marginile plate și profilul slim.

Modelul entry va avea ecran de 24 inch integrat într-o carcasă cu dimensiuni aproape la fel cu cele ale actualui iMac de 21.5 inch. Vă amintesc faptul că iMac a avut același design încă de la debutul din 2012. Upgrade-urile lansate au fost de ordin hardware și nu estetic, dar acum e momentul pentru un refresh. Pe lângă acest nou look, se pare că Apple va aduce și noua generație de procesoare Apple Silicon la interior, cu GPU custom mai puternic.

Șansele de a vedea Face ID sunt minime totuși.