Noi specificaţii ale maşinii Apple Car au scăpat pe web: încărcare la 80% în doar 18 minute, suta în 3.5 secunde

0
2748
Apple Car s-ar lansa în 2024 și ar integra baterii dezvoltate pe o nouă tehnologie

Ultimele zile au adus veşti negative cu privire la Apple Car şi proiectul auto al celor de la Apple: discuţiile cu Hyundai au ajuns la un impas. Pe de altă parte au scăpat şi specificaţii ale vehiculului Apple şi ele sună cel puţin interesant. Le aflaţi mai jos.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Aşa numitul Project Titan de la Apple se află în dezvoltare de ani buni şi la un moment dat a fost pus în standby, iar inginerii au fost redirecţionaţi spre alte proiecte. Apoi Apple a continuat să dezvolte doar sistemul de şofat autonom, iar în ultimul an a început din nou să crească amploarea proiectului. De câteva luni caută un partener hardware care să producă maşina, iar Mercedes şi Hyundai au apărut în ecuaţie. Hai să vedem totuşi care sunt cele mai noi date despre vehicul.

El ar urma să debuteze cel devreme în 2025 şi să fie un automobil autonom. Ar putea fi bazat pe platforma Hyundai E-GMP (Electronic Global Modular Platform), prezentată în 2020. Ioniq 5 o va inaugura în perioada următoare. Platforma aduce o autonomie de 483 de kilometri, suportă şi încărcare rapidă la 80% în doar 18 minute şi atinge sută de km/h în 3.5 secunde. Cifrele sunt comparabile cu ce oferă Tesla Model 3. Cu toate acestea lucrăm doar cu cifre teoretice, care se schimbă atunci când se implica în calcul şi designul, aerodinamica şi greutatea maşinii.

Aparent faptul că Hyundai a recunoscut recent că lucrează cu Apple la acest proiect a nemulţumit compania din Cupertino, care a pus pe hold discuţiile. Cât despre autonomie, Apple vrea să democratizeze total vehiculele şi să permită oricui să îi cumpere maşina. Asta pentru că varianta standard a sa va fi fără şofer, pe bază de condus autonom. CNBC e cea care vine cu această teorie, afirmând şi că prima serie de Apple Car-uri va ajunge la firmele de livrare de mâncare şi ridesharing.

Generaţia a doua va ajunge şi la public, iar CNBC afirma că producţia va avea loc la fabrica Kia din West Point, Georgia.