În ultima săptămână NASA s-a dovedit surprinzător de activă, anunţând colaborări comerciale legate de Staţia Spaţială Internaţională, dar şi disponibilitatea de a lucra cu companii private. Acestea ar urma să producă vehicule pentru aselenizare. Acum avem şi noutăţi legate de o misiune spre Marte. Viitorul rover care va ajunge pe Planeta Roşie în 2020 a început să fie asamblat, iar voi puteţi urmări totul live mai jos.

Publicitate

Misiunea NASA spre Marte din 2020 este foarte importantă, mai ales că după ce Opportunity a încetat să funcţioneze cu câteva luni în urmă, NASA a rămas doar cu doar un singur rover pe Planeta Roşie. Nici Curiosity nu mai e la prima tinereţe, ce e drept… Misiunea de 2 ani a lui Curiosity a expirat deja, mai ales că roverul a petrecut aproape 2500 de zile pe Marte, de la amartizarea sa pe 2012.

Acum avem şansa de a vedea inginerii NASA asamblând şi montând componente pe rover. Transmisiunea se face printr-un webcam recent instalat, care ne oferă un feed live şi am fost amuzat să văd că oamenii fac cu mâna la camera din când în când. Se fac şi teste, se asamblează componente şi totul este migălos şi se face în condiţii de maximă siguranţă şi izolare.

Cei care lucrează în camera cu roverul poartă costume speciale şi au gura şi ochii acoperiţi. Se evită astfel condens, transpiraţie, dar şi inhalarea de substanţe chimice periculoase. Camera era montată în Jet Propulsion Laboratory, acolo unde inginerii montează componente pe rover şi le verifică pe fiecare. Stream-ul se numeşte “Seeing 2020” şi ne oferă doar feed video, nu şi audio.

Vor fi şi o serie de webchat-uri 2020, vinerea de la ora 02:00 ora României. Misiunea ar trebui să pornească spre Marte în iulie 2020, dar va ajunge acolo în 2021, în februarie. Se vor aduna mostre de pe suprafaţa marţiană şi se vor face experimente.