Aflăm astăzi prin intermediul unui comunicat de presă faptul că noul monitor BenQ EW3270U ajunge din această lună la vânzare și pe plan local. Este vorba despre un monitor cu diagonală generoasă de 31.5 inch și rezoluție 4K, dispozitiv creat special pentru consumul multimedia.
Acesta adoptă un panou VA și este caracterizat în primul rând de fidelitatea cu care reproduce culorile și detaliile afișate, fiind capabil să acopere în proporție de 95% spectrul DCI-P3, care după cum probabil știți este utilizat ca standard în industria de film.
Monitorul dispune și de HDR, ba chiar de 4 niveluri ale acestei tehnologii pentru a livra o luminozitate maximă mărită și o rată de contrast mult îmbunătățită. Mai regăsim tehnologia Bright Intelligence Plus aici și aflăm că dispozitivul oferă o luminozitate de 300cd/m2, rată de contrast nativă de 3000:1 și unghiuri de vizualizare de 178 grade.
Rata de refresh este de 60 Hz, timpul de răspuns de 4ms, iar densitatea de pixeli per inch este de 140ppi. Alte tehnologii aduse sunt Super Resolution, AMD FreeSync, BenQ Flicker-Free și Low Blue Light. Monitorul dispune de porturi HDMI 2.0, DisplayPort 1.4, dar și de port USB-C.
Poate fi montat și pe perete prin sistem VESA și este ideal pentru consumul de filme pe PC și alte materiale multimedia. În România ajunge la un preț recomandat de raft de 2.299 lei, iar mai jos aveți câteva dintre magazinele ce îl listează la vânzare: