Microsoft oferă un ghid pentru dezvoltatorii care vor să creeze aplicaţii pentru Windows 10X şi Surface Duo, Neo

0
863

Microsoft a surprins multă lume prin terminalele lansate la început de octombrie, adică Surface Duo şi Surface Neo. Primul este un telefon cu două ecrane şi cu Android, iar al doilea este o tabletă cu două ecrane. Acum revine cu câteva precizări şi un ghid cu privire la acele terminale, un ghid pentru dezvoltatori.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Sunt tot mai multe voci care spun că de fapt Windows Core OS şi Windows 10X sunt începuturile lui Windows 11, sau ce va veni după Windows 10. Revenind totuşi la noutăţile pentru dezvoltatori, Microsoft tocmai a subliniat într-un ghid oficial că Surface Duo va rula Aplicaţii Android, aşa cum o face orice telefon şi îşi va lua aplicaţiile din Play Store. Surface Neo va rula aplicaţii Win32 şi pe cele din Windows Store.

Teoretic toate aplicaţiile mai sus amintite rulează fără probleme pe un terminal cu ecran dual, dar practic e nevoie de ceva modificări. Microsoft le recomandă dezvoltatorilor să adopte anumite şabloane şi să ia în calcul formatul de pliabil şi de ecran dual. E vorba despre poziţionare nouă de iconografie şi layout pe cele două ecrane. Se discută şi despre tool-uri şi framework comun pentru Windows şi Android. Microsoft va crea noi standarde web şi API-uri pentru dezvoltatori şi pentru scalabilitate mai uşoară a experienţei.

Surface Neo va suporta toate mediile actuale de dezvoltare, precum web, UWP şi Win32. E vorba şi de ramificaţii probabil, ca .NET, Windows Forms şi Windows Presentation Foundation. Ne amintim şi de Project Astoria, care ar fi fost tare util în ziua de azi. Era un sistem de a porta aplicaţii Android pe Windows 10, care ar fi dus la un soi de alipire a OS-urilor utilă pe Surface Duo şi Neo. A picat totuşi prin 2016, după ce beta-ul nu s-a soldat cu rezultatele scontate.

Vă reamintesc că Surface Duo şi Neo să lansează abia la anul de sărbători.