Microsoft a ținut pe 2 octombrie seara un eveniment axat pe seria de produse Surface. Acolo ne-a dezvăluit noi tablete și laptopuri, dar și primul sau telefon sub brand Surface, Surface Duo. Este un telefon cu două ecrane, aproape un pliabil și rulează Android.

Publicitate

Așteptăm de ani buni ca Microsoft să lanseze așa numitul Surface Phone, iar acel proiect a tot fost casat și amânat. Din rămășițele sale se naște acest telefon cu Android care e departe de a fi finisat. Ca idee nu are preț încă, nici specficații finale, ci doar imagini și un concept. Va sosi în toamna sau iarna lui 2020.

Ce mi se pare bizar e că nu văd nici urmă de cameră nicăieri. Vine cu balama rotativă la 360 de grade și are o construcție premium din aluminiu. Dispune de două ecrane de 5.6 inch, doar pe interior nu și la exteriorul părților unite de balama. Putem totuși să le rotim, lăsând un ecran pe față și unul pe spate.

Formatul acesta îmi seamănă mult cu un Nintendo 3DS sau un ZTE Axon M. Încă nu știm dacă vom primi ecrane LCD sau OLED, iar muchiile mi se par cam groase în acest moment. Microsoft Surface Duo rulează Android, cu ceva modificări de UI și cu suita Office preinstalata. Suportă și interacțiunea cu stylusul și poate să se transforme într-un soi de înlocuitor de laptop, cu tastatură virtuală pe un ecran și afișaj pe celălalt.

La interior s-ar afla un procesor Snapdragon 855, dar până în iarnă lui 2020 va deveni probabil Snapdragon 865. Personal mi se pare un design îmbătrânit prematur, care la anul va fi deja depășit.