Microsoft Fluent Design ar putea schimba interfaţa de pe Xbox One

0
1334

În aceste zile are loc seria de conferinţe BUILD 2017, acolo unde Microsoft a prezentat printre altele un nou limbaj de design. E vorba despre „Fluent Design”, succesorul lui Metro şi rezultatul lui Project Neon. Reverberaţiile sale se vor simţi şi în zona de gaming, aparent.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Xbox One a păstrat în mare cam aceeaşi interfaţă de la debut, doar că acum se pregăteşte de o schimbare radicală odată cu „Fluent Design”. Ceea ce vedeţi în aceste capturi duce cu gândul la o abordare mai transparentă şi tridimensională. Noua interfaţă e mult mai veselă şi colorată, faţă de eterna combinaţie de gri cu verde, pe care o tot vedem de ani buni pe Xboxuri.

Rămâne totuşi conturul pătrăţos pentru itemurile de pe ecran şi parcă acum avem o oarecare strălucire a avataturilor, secţiunilor şi meniurilor. Zona de socializare se va modifica la rândul său, părând să includă avaturi 3D şi o axare pe VR. Ceea ce vedem mai sus pare a fi un soi de VR lobby unde se întâlnesc gamerii. Surse afirmă că ar putea fi chiar o funcţie similară cu cea veche de pe Netflix, care le permitea mai multor utilizatori să vadă filme împreună.

De vreme ce se pune mare accent pe AR şi VR, ne aşteptăm ca o versiune comercială şi axată pe gaming de HoloLens să debuteze în viitorul apropiat, croită pentru Xbox One. Mai este în cărţi şi Xbox Project Scorpio, gata de o mega prezentare la E3 2017.