Deşi Microsoft a intrat ceva mai târziu în zona VR/AR, vine tare din spate şi headseturile Mixed Reality, dar şi HoloLens au ajuns rapid din urmă rivalii Oculus, Gear VR şi Vive. Următorul pas este de a face HoloLens mai ieftin, mai compact şi eventual compatibil cu Xbox One X. Pe partea de compactare au apărut deja soluţii, precum cea detaliată mai jos.

Publicitate

Astfel, aflaţi că Microsoft a brevetat un sistem de lentile plate, utile pentru a crea un headset mai compact. Principala problemă a lui HoloLens a fost întotdeauna câmpul îngust de vizualizare, urmată îndeaproape de faptul că device-ul era pur şi simplu prea masiv pentru a fi comod. Motivul era că includea o sumedenie de sensori avansaţi. Unul dintre aceştia era unul în stil Kinect, bazat pe un proiector infraroşu şi o cameră IR pentru a analiza adâncimea mediului.

Pentru a realiza un HoloLens mai subţire, mecanismul ar trebui regândit. Lentilele plate sunt un început bun, permiţând realizarea unui proiector sau cameră mai subţire decât ce avem acum. Inventatorul din spatele noului sistem, Michael Wang este un expert în optică mobilă şi afişaj, dar şi în AR/VR/LiDAR. În varianta viitoare vom vedea un device care foloseşte un emiţător infraroşu pentru a emite într-o singură lăţime de undă, pentru spectrul de lumină infraroşu.

Apoi folosind o lentilă plată configurată pentru a primi acel fascicul de lumină se ajustează unghiul de radiere, dând formă razei. Lentilele plate sunt o tehnologie nouă, care implică o structură specială, cu minusculi piloni din silicon. Aceştia permit curbarea luminii pe suprafaţa lentilei, metodă alternativă faţă de varierea grosimii sticlei pe modelele curbate.

Viitorul sună bine în zona AR şi VR!