S-a livrat prima mașină Tesla fabricată în China; Iată despre ce model este vorba

0
1897

Deşi Donald Trump pare chitit să taxeze toate produsele made in China ale companiilor americane, Elon Musk nu pare să se teamă de astfel de decizii. Astfel, aflăm că unităţi Tesla Model 3 produse în China au început să fie livrate. Avem detalii mai jos.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Tesla anunţase cu câteva zile în urmă că a primit o finanţare de 1.29 miliarde de dolari de la bănci din China pentru a duce la un nou nivel fabrica Gigafactory din Shanghai. Acum aflăm că firma a livrat deja 15 unităţi Model 3 produse în China, o premieră pentru întreprinderea lui Elon Musk. Tesla China a confirmat vestea şi a organizat o ceremonie cu această ocazie. Cel mai impresionant aspect al acestui proiect este că această Gigafactory a fost construită în doar 10 luni.

E bizar să vedem cum Musk pariază pe China, atunci când Microsoft, Apple şi Google încearcă să mute producţia de acolo. În primă fază Tesla vrea să vândă maşinile produse în China doar către publicul chinez. Apoi vor începe şi exporturile către ţări din Asia şi apoi şi în alte părţi ale lumii. Tesla mai realizează o Gigafactory şi în Europa, mai bine zis în Germania, aproape de Berlin. Cei care au avut parte de primele livrări de maşini sunt angajaţi Tesla China, iar după ceremonie, ar trebui să înceapă şi livrările pentru publicul larg.

Sute de unităţi ar fi gata de trimis spre clienţi din toată ţara în perioada următoare. Tesla atacă China dintr-un motiv foarte bun: acolo apar tot mai multe startupuri producătoare de maşini electrice şi segmentul creşte. Doar în ultimul an au fost vândute 1.3 milioane de vehicule electrice noi. În acest moment Gigafactory 3 din Shanghai poate produce 1000 de maşini pe săptămână. Următorul pas ar fi creşterea la 3000 de maşini. Ca să faceţi o idee asupra strategiei, un Tesla Model 3s produs în Shanghai costă în jur de 50.000 de dolari, iar unul importat în China este 63.000 de dolari.

A fost anunţată şi ţinta pentru fabrica din Berlin şi anume peste 500.000 de unităţi fabricate anual.