Lenovo ThinkBook Pods Pro este o pereche de căşti specială pentru Skype şi Microsoft Teams

0
362

Lenovo continuă să lanseze dispozitive pentru productivitate, cel mai nou fiind Lenovo ThinkBook Pods Pro. Aceasta este o pereche de căşti optimizată şi special gândită pentru interacţiunea cu Microsoft Skype şi Teams. Produsul e conceput pentru clienţii din zona enterprise şi vine cu un design unic.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Aceste căşti true wireless îşi împrumută linia de design de la computerele şi accesoriile ThinkBook. Ce e interesant e că au o cutie de încărcare şi transport cu un capac ce glisează. El aduce cu cel de la Anker Soundcore Liberty Air 2 Pro. Căştile se pot conecta la PC printr-un receiver USB special şi vin cu o aplicaţie dedicată numită Lenovo Bud’dy, care îţi permite să le actualizezi şi setezi. Purtabilul are suport Bluetooth şi este optimizat pentru Microsoft Skype şi Teams, având gesturi tactile pentru a accepta şi prelua apeluri.

Se poate conecta simultan la două dispozitive, trecând între ele foarte uşor. Fiecare cască are o greutate de 3.57 grame şi vine cu un setup dual microphone, oferind anulare a zgomotului de tip ENC (Environmental Noise Canceling). E bizar că nu avem şi ANC, deşi găsim Pro în nume. Un avantaj e că aceste căşti wireless se încarcă în doar 30 de minute. Oferă 2 ore de autonomie la apeluri, ce devin 20 de ore cu acea cutie de încărcare. Produsul costă 155 de dolari şi e disponibil doar în China deocamdată.