IFA 2017: Logitech prezintă CRAFT, tastatură cu disc din aluminiu pentru funcţii creative

0
1693

Logitech a prezentat la IFA 2017 accesorii pentru gaming, dar a adus şi o tastatură axată pe productivitate. E vorba despre modelul CRAFT, care aduce şi o premieră în rândul tastaturilor: un disc cu funcţii multiple, destinat proiectelor creative.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acel disc elegant din aluminiu permite accesarea de shortcuturi şi funcţii importante pentru editarea foto, video şi alte sarcini aferente. Cu o singură atingere, dar şi apăsare sau rotire a acelui disc puteţi ajusta luminozitatea unei imagini, contrastul sau saturarea, cel puţin în Adobe Photoshop. Se poate lucra şi cu grafice în Microsoft Excel, dar şi naviga în lista de dimensiuni a caracterelor din documente Word.

Mecanismul circular nou se numeşte Crown, ducând cu gândul la butonul crown al unui smartwatch. Este interesant faptul că discul e capabil să recunoască aplicaţiile pe care le folosiţi şi ca atare să ofere acces instant la instrumentele utile. Puteţi face reglaje de mărime a pensulei, tip de grafică, mărime de caractere, plus multe altele.

Compatibilitatea este extinsă, cu multiple softuri Adobe sau Office. CRAFT vine cu iluminare inteligentă cu lumină laterală, iar tastatura detectează mişcările mâinilor şi ajustează luminozitatea în funcţie de aceasta. Cu o singură atingere a butonului Easy-Switch veţi putea alterna între orice 3 terminale conectate, spre exemplu PC-uri cu Windows, Mac şi un laptop să zicem.

Tastatura Logitech CRAFT va fi disponibilă de la mijlocul lunii septembrie la preţul de 199 euro.