HBO și HBO Max vor fi incluse în platforma YouTube TV din primăvară, sub formă de addon-uri

0
1304
YouTube TV

La o lună distanță de la aflarea veștiiYouTube TV sosea pe consolele PlayStation 4, iată că astăzi avem parte de un nou anunț. Ei bine, după cum spune și titlul postării de față, platforma de televiziune online va include curând și acces on-demand la serviciile HBO și HBO Max.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Mulțumită unui nou acord încheiat între Google și WarnerMedia, HBO, HBO Max și Cinemax vor fi incluse în cadrul platformei de televiziune online YouTube TV. În momentul de față acest serviciu de streaming oferă și alte canale WarnerMedia, precum TBS, TNT, truTV, CNN, HLN, Adult Swim, dar și Cartoon Network.

Revenind la anunțul de astăzi, aflați că acei clienți care folosesc YouTube TV vor putea obține acces on-demand la HBO și Cinemax din această primăvară sub formă de addon-uri. Pentru accesarea acestora va fi percepută o taxă extra lunară, asta pe lângă cei 49.99 dolari pe care utilizatorii îi au de plătit pentru YouTube TV.

Apropo de HBO Max, acest serviciu de streaming se lansează în luna mai și va costa 14.99 dolari pe lună. Include filme și seriale precum The Matrix, Friends, South Park sau The Lord of the Rings și sunt multe producții în pregătire. Din cadrul YouTube TV toate acestea vor putea fi accesate pentru o taxă lunară extra.

Pentru moment YouTube TV este disponibil doar în SUA și reprezintă o alternativă la televiziunea prin cablu.