Snapseed rămâne una dintre cele mai apreciate aplicații de editare foto, mai ales pentru că e gratuită, intuitivă și vine cu o mulțime de funcții utile, fără reclame sau microtranzacții enervante. Românii o folosesc frecvent pentru a ajusta rapid luminozitatea, contrastul, sau pentru a aplica filtre vintage direct de pe telefon, fără să aibă nevoie de cunoștințe avansate de editare. Iar acum a primit update.
După patru ani fără actualizări majore, Snapseed primește în sfârșit un update serios, dar doar pe iOS. Versiunea 3.0 aduce o interfață redesenată, mai curată și mai logică. Elementele principale – filtrele, uneltele de editare și funcția de salvare – sunt acum repoziționate pentru acces mai rapid. Cei care editează des o să aprecieze în special noul tab Faves, plasat central, care permite salvarea presetărilor preferate, gata de aplicat în doar câteva atingeri.
Noul design e clar inspirat de nevoile reale ale utilizatorilor. În stânga avem tab-ul Looks, cu filtre predefinite (vintage, tonuri reci, calde etc.), în dreapta Tools, pentru control detaliat (crop, clarity, curbe de ton), iar Export s-a mutat discret în colțul din dreapta sus. Totul e mai aerisit, mai modern, fără să complice lucrurile. De menționat că Google a păstrat și suportul pentru fișiere RAW, ceva ce alte aplicații gratuite rar oferă.
Singurul minus? Android a fost ignorat complet în această rundă. Deși Google deține și aplicația, și sistemul de operare, compania a confirmat că nu are momentan nimic de anunțat pentru utilizatorii Android. Un pic ironic, mai ales că mulți utilizatori de Android sunt fani fideli Snapseed. Așadar, dacă ai iPhone sau iPad, te bucuri de interfața nouă chiar acum. Dacă ești pe Android… mai ai de așteptat.
Descarci de aici.