Harman Kardon nu a mai putut aştepta până la IFA 2018 şi a anunţat o nouă boxă inteligentă, cu Google Assistant la bord. E vorba despre Harman Kardon Citation 500, care costă 700 de dolari şi e probabil cel mai scump device din segmentul său.

Publicitate

Harman Kardon se află sub tutela celor de la Samsung şi şi-a adus deja tehnologiile pe căştile oferite la pachet cu telefoanele companiei, dar şi pe boxa cu Bixby prezentată recent. Totuşi asta nu înseamnă că Harman Kardon nu mai operează şi separat, cu produse sub brand propriu. I-a fost promisă autonomie la achiziţie, de altfel. Citation 500 poate justifica oarecum preţul său piperat prin difuzoarele stereo de 200W şi suportul pentru streaming high definition 24 bit la 96 Khz.

La bord avem şi un mic ecran LCD, plasat în zona superioară şi folosit pentru controlul playbackului. Sunt suportate şi comenzile vocale evident şi toate funcţiile clasice ale lui Google Assistant. Reţineţi că deşi are un ecran, acest produs nu intră în categoria Smart Display. Harman Kardon nu e la prima tentativă de boxă deşteaptă, având în portofoliu şi modelul cu Alexa Allure şi cel cu Cortana Invoke.

Harman Kardon Citation 500 va fi prezentat la IFA 2018. Ecranul său este unul color, iar device-ul permite şi controlul soluţiilor smart home.