Ford anunță un parteneriat cu Google; Va comercializa vehicule cu Android Automotive OS începând din 2023

0
325
Ford

Colaborările din lumea auto și cea tech continuă și astăzi aflăm despre parteneriatul încheiat între Ford și Google. Cele două companii au semnat un acord prin care vor aduce mașini conectate, cu Android la pachet. Apare și grupul Team Upshift prin care se vor explora noi metode de construire, conectare și vânzare a automobilelor.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Ford va utiliza Google Cloud ca furnizor principal cloud. Începând din 2023 vom vedea modele Ford și Lincoln cu Android Automotive OS pe dashboard. Acestea vor include și suport Google Assistant pentru control vocal. Vom avea și Google Maps pentru navigare, dar și acces la Google Play de unde vom putea descărca aplicații 3rd party sau servicii.

Diferența de față constă în faptul că aceste vehicule vor rula sistemul de operare Android Automotive OS. În momentul de față sistemele de infotainment de pe automobile oferă suport pentru Android Auto. Astfel putem proiecta interfața smartphone-ului peste software-ul nativ al automobilului.

Android Automotive OS va rula pe vehicul în sine. Astfel va permite conexiuni mai profunde cu lucruri precum statusul motorului, nivelul de încărcare al bateriei și altele. Mai aflăm că producătorii auto ce vor folosi Android Automotive OS vor putea customiza UI-ul pentru a se potrivi cu restul decorului din mașină. Ford spune că suportul pentru Apple CarPlay și Ford Smart Device Link (SDL) va continua să fie oferit chiar și după tranziția Android.